Temps d’Écoles d’Images

Calendar

luni 22/09/2008 → marți 30/09/2008 de la 16:00 la 20:00

Cei ce vor vizita expoziția de la UNAgaleria din București în perioada 22 – 30 septembrie, vor avea surpriza să întâlnească doar fugitive conexiuni cu lumea artelor spectacolului, căci, deși secvență a proiectului TEMPS D’IMAGES, inițiată în interiorul lui și desfășurată simultan cu acesta, selecția lucrărilor pornește totuși de la mize diferite: a oferi tinerilor artiști video o platformă internațională de comunicare și expresie, a le favoriza interacțiunea cu un public local poate mai puțin familiarizat cu rețeaua galeriilor de artă și, de ce nu, chiar inserția profesională.

Recepționate în urma unui open call adresat absolvenților universităților de arte din România, filtrate apoi cu prudență de criticul de artă Oana Tănase și regizorul Thomas Ciulei, piesele video prezentate la UNAgaleria nu răspund unui anume principiu curatorial. Intenția selecționerilor a vizat aici mai cu seamă prospețimea unor eboșe ce promit interesante dezvoltări viitoare, producții oarecum spontane în a căror structură camera video este tratată atât ca accelerator al experienței vizuale, cât și ca vehicul al decantării unor reflecții/scenarii private ale tinerilor artiști.

Curatori: Oana Tănase și Thomas Ciulei