Temps d’Images 2015 Corp comun
Temps d’Images 2015 Corp comun
Statul
Calendar
Lucrarea conceptuală a lui Alexander Manuiloff, Statul / The State, nu are nevoie nici de regizor nici de actori – ea transformă publicul în co-autori și interpreți ai fiecărei reprezentații. Bazat pe cazul tinerilor bulgari care s-au auto-imolat în 2013 în formă de protest, textul chestionează felul în care societățile se constituie prin valorile lor comune și de ce este necesar pentru ca oamenii să poată trăi împreună în stat.
de: Alexander Manuiloff
text: Alexander Manuiloff
manuiloff.com
Despre artiști
Alexander Manuiloff este un scriitor bulgar premiat, ale cărui piese și scenarii au fost montate în Bulgaria, Praga, Berlin și SUA. Scenarist al mai multor filme care au circulat în turneu la numeroase festivaluri internaționale. Selectat ca unul dintre puținii bursieri străini ai festivalului de teatru Theatertreffen 2014 din Germania, Alexander este primul scriitor bulgar căruia i s-a prezentat un text la cel mai important forum teatral din Berlin, în anul următor. Participant la programul de schimburi al Drama League, New York, 2012. Laureat al Premiului Organizației Scriitorilor Bulgari pentru cel mai bun debut al unei cărți de ficțiune (pentru ”Film”, 2004). Bursier al Universității Charles, Praga, în 1999 și al Fundației Americane TFAS, 2005. Cărțile lui au fost publicate în Bulgaria, Germania și SUA, iar articolele sale jurnalistice au primit distincții oficiale din partea Asociației Jurnaliștilor Europeni. Alexander este un artist recomandat de canalul germano-francez TV ARTE.