Temps d’Images 2012 Artivează-te!
Temps d’Images 2012 Artivează-te!
Realia (București-Beirut) – work in progress
Calendar
Realia (București/Beirut) este un performance a cărui dramaturgie amestecă planuri temporale, evenimente reale și fictive din viața unui personaj care trăiește simultan o dublă identitate: Mihai Mihalcea, născut la București și Farid Fairuz, născut la Beirut. Astfel, mici elemente de detaliu distorsionează memoria și forțează limita fragilă dintre discursuri reale și imaginare făcând imposibilă distincția dintre posibil, virtual și real.
Acum 2 ani a trebuit să-mi inventez un personaj ca să mai pot exista. Acum sunt Farid Fairuz și vă spun două lucruri:
1. Imperiul Otoman n-a dispărut. O parte a rămas cu siguranță în mine.
2 Totul în viață este legat de durere și plăcere. Altfel nu-mi explic nimic din toate acestea…
performance de și cu: Farid Fairuz
muzica: Dhafer Youssef, Brent Lewis, Karpov not Kasparov, P.I. Ceaikovski, Margareta Pâslaru
producție: Asociația Solitude Project, Căminul Cultural
proiect finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național
partener: Colectiv A
Despre artiști
În 2010, artistul Mihai Mihalcea a luat cu asalt scena culturală cu un proiect de ficţionalizare a propriei biografii, devenind Farid Fairuz. Până să se reinventeze în Farid Fairuz artistul Mihai Mihalcea a avut un rol esenţial în multe dintre iniţiativele care au condus la recunoașterea internaţională a dansului contemporan românesc și la înfiinţarea unor structuri și instituţii devenite repere ale acestui domeniu. Între 2006-2013 a fost director al Centrului Naţional al Dansului din București. În 2006 a fost nominalizat pentru premiul Paris – Europe 2006, de către Maison d’Europe et d’Orient din Paris. În 2013-1014 a fost bursier al Academiei de Artă din Berlin. În 2014 a co-curatoriat festivalul Good Guys Only Win in Movies la Hebbel am Ufer Berlin.