În zona secuimii, rata sinuciderilor este de două ori mai mare decât în celelalte părți ale României. Cauzele nu sunt cunoscute. Unii caută explicaţii în condiţiile meteorologice aspre, în rigiditatea zonei montane. Alţii în faptul că, pentru ţăranii secui care înşfacă adesea briceagul, valorile vieţii umane sunt altele decât pentru alţii – acolo, soarele apune mai repede. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Într-un asemenea univers are loc „povestea” din Flori de Mină. În această lume, îşi duce existenţa și minerul de odinioară, Iván Vajda, care îşi trăieşte viața ca şomer deznădăjduit şi-şi îngrijeşte tatăl bolnav. Lumea asta nu s-a schimbat aşa cum ar fi dorit el. Asemenea lui, caută o cale de evadare şi apropiații săi: Ilonka, sora lui vitregă, Mihály, prietenul lui, precum și Illés şi Irma, vecinii lui. Fiecare în felul său.

În pofida destinelor nefericite şi a nenumăratelor renunţări, Flori de mină nu este o piesă tristă. Plină de umor negru, ea ne ajută să percepem corect lumea în care trăim. Ne ajută să ne trezim din acel coșmar  în care toate personajele dispar.

Csaba Székely