Atelier de field recording dirijat de Mara Mărăcinescu

Preț gratuit
Limbă română

Calendar

vineri 11/11/2016 de la 12:00 la 15:00

Mara Mărăcinescu prezintă un tip specific de practică a înregistrării sonore – field recording – și invită participanții să exploreze spațiul sonor, să-l descrie și să-l prezinte spre ascultare. Un atelier în care va fi vorba despre ascultarea activă și despre lucrul cu sunetul într-un context (preponderent) artistic.

SEMI / SILENT este o inițiativă a programului Sâmbăta Sonoră creat în 2009 de Asociația Jumătatea Plină pentru investigarea artelor sonore și a muzicilor contemporane.
SEMI / SILENT, primul laborator independent de creație sonoră și radiofonică din România, este un proiect ce reinventează la scară locală creația sonoră și propune o alianță între sunet & patrimoniu imaterial. Arta radio însă ne inspiră de asemenea, tradiția ei existând încă de la apariția mediului radiofonic. Numele proiectului vine de la un manifest din 1933 despre radio și cum acesta trebuie să ia în considerare spațiul, nu doar sunetul sau vocea! Numai că astăzi posturile comerciale ignoră o astfel de artă, iar cele de stat în România, o practică în studio și o împachetează ca teatru, ficțiune, biografie. Proiectul nostru se prezintă ca o platformă online de podcasturi de artă radio, documentar sonor de creație bazate pe înregistrări de teren.

Despre artiști

Mara Mărăcinescu este inginer de sunet și artistă, co-autoare a proiectului Ear to Bucharest.
http://mynameismaramara.blogspot.ro