Temps d’Images 2011 Reflectează
Temps d’Images 2011 Reflectează
(anti)aging
Ștergând orice urmă de rezonabilitate în construcția spectacolului contemporan, punând judecățile de valoare în beneficiul amuzamentului și al savurării plăcerii, Dan și Dancs propun în (anti) aging formatul „sanatoriului creativ” întru destindere, recuperare, menajare și conservare pentru viitor.
Confortul psihic, vitalitatea și voluptatea, acceptarea serenă a vârstei, transpar în aceasta lucrare coregrafică inovativă care aduce un suflu proaspăt de mult așteptat în peisajul artistic autohton, oferind o alternativă la supremația XY.
„Cele două artiste în etate abordează cu nonșalanță dansul și mișcarea, dincolo de tendințele estetice și problematicile aferente dansului contemporan, dincolo de tematicile socio-politice ale vremii, dincolo de discurs rațional, împachetări conceptuale, explicații analitice nesfârșite, descrieri și justificări.” (extras din cronicile anului 2041)
concept, coregrafie, video, interpretare: Madalina Dan, Mihaela Dancs
lumini: Cătălin Nicolescu
sunet/muzică: colaj
proiect finantat de: Centrul National al Dansului Bucuresti
parteneri: E-motional Bodies& Cities/Fundația Gabriela Tudor, Asociația Colectiv A
conține nuditate
Despre artiști
Mădălina Dan este laureată a Premiilor CNDB 2015. Ea a iniţiat şi produs o multitudine de spectacole, dezbateri şi ateliere de dans. O prezenţă constantă pe scena de dans din România şi unul dintre artiştii cei mai importanţi ai unei noi generaţii de dansatori şi coregrafi, artista a fost premiată pentru contribuţia sa în dans şi performance prin ateliere, laboratoare de creaţie şi proiecte de mentorat.
Mihaela Dancs dansează în teatre, apartamente, galerii de artă, fabrici, biserici, studiouri de dans, poduri, muzee din Bucureşti, Londra, Timişoara, Veneţia, Praga, New York, Viena, Stockholm, Frankfurt, Cluj sau Tokyo. Colaborează cu Cătălina Gubandru, Mădălina Dan, Florin Flueras, Paul Dunca, Carmen Coţofană, Vava Ștefănescu, Rui Catalao, Cosmin Manolescu, Zan Yamashita, Doris Uhlich.