Radu Jude e un artist atipic, încăpățânat, ireverențios, practicant convins al autoironiei, căruia nu-i pasă de „gura lumii“, de strategiile de marketing sau de succesele festivaliere (mulți cineaști spun că nu le pasă – diferența e că Jude face tot posibilul să nu se joace de-a așteptările aprecierilor internaționale). Radu Jude face din când în când teatru (două din cele trei spectacole ale lui de până acum pornesc de la filme), însă nu acesta e motivul pentru care este, în 2017, artist asociat al Festivalului Temps d’Images.

Două preocupări majore traversează arta lui Jude – fie că e vorba despre filme, de la Aferim la Țara moartă și cea mai recentă producție a lui, aflată acum în lucru, ori despre teatru –: relația cu istoria și funcțiile (sau limitele) imaginii. Imaginea (fotografia, cadrul filmat) e, în esență, parțială, accidental sau prin selecție asumată. Imaginea este, până la urmă, ideologie, felul prin care realitatea e segmentată și recompusă în așa fel încât să răspundă unei anume viziuni despre lume. Chestionarea imaginii – a discursului vizual – este o formă de interogare a modului în care ne raportăm la prezent și la trecut, a strategiilor prin care edităm istoria, lăsând pe dinafară înfrângerile, faptele rușinoase, crimele și pe victimele acestora.

Preocuparea lui Radu Jude pentru arhive și found footage (imagini găsite, rupte de contextul lor original de creare, nerealizate în mod special pentru a fi utilizate ca parte a opere audiovizuale în care sunt incluse sau care sunt în sine recontextualizate) e, până la urmă, o scufundare în dinamica discursului istoric. Care nu este doar unul al imaginii – arta în general, inclusiv arta performativă, este, la rându-i, o foarfecă perfecționată în editarea prezentului și a trecutului, în acordarea selectivă a dreptului la (auto)reprezentare. Preocuparea lui Radu Jude pentru limitele imaginii și ale reprezentării vizuale oferă ea însăși o încadratură pentru regândirea contextului local actual – tendința către reabilitarea antisemitismului interbelic, negarea crimelor fasciste, mai ales cele la adresa comunității rome, ura față de săraci – cu unelte artistice tot mai diverse.