Teatru

  

9 noiembrie, 21.00 | Reactor de creație și experiment

PROVIZORIU (RO)

 

regie și text: Raul Coldea și Petro Ionescu
cu: Cătălin Filip, Diana Nedescu/Oana Mardare, Doru Taloș
video: Cosmin Nicoară și Ana Vîjdea
producător: Reactor de creaţie și experiment
website: www.reactor-cluj.com
durata: 85 minute

(c) Robert Puțeanu

Provizoriu este un spectacol orientat pe procesul de lucru, care tratează tema invizibilităţii sociale. Spectacolul încearcă să ficţionalizeze și să facă vizibile biografiile celor care există doar în statisticile instituţiilor. Ironic și percutant, Provizoriu se adresează tuturor celor care trec pe lângă noi în fiecare zi și despre care alegem să nu știm nimic.

Raul Coldea este regizor de teatru, masterand al Facultăţii de Teatru și Televiziune, Cluj-Napoca. A regizat spectacolul Ce am ales să uit (Teatru FiX, Iași), spectacol prezentat în 2014 în festivalurile Temps d'Images și FNTi. Interesat de teme sociale, participă în august 2015 la proiectul Erasmus + “The complete freedom of truth” în Bosnia și Herţegovina, în cadrul căruia susţine un workshop de teatru în Visegrad și lucrează cu David Glass în Sebrenica.

Petro Ionescu este absolventă de Teatrologie la Cluj-Napoca și a unui master în Artele Spectacolului la Bruxelles. Se axează pe dramaturgie, textele ei fiind montate la Teatrul 74, Fabrica de Pensule, Teatru FiX. În 2013 lucrează ca performer cu regizorul belgian Armel Roussel, în cadrul proiectului Cities on Stage/ Villes en scene. Ca membru al reţelei YPAL (Young European Art Lovers), participă la numeroase festivaluri: Reims Scenes d'Europe, Live Art Festival Hamburg, Kunstenfestivaldesarts.


10 noiembrie, 17.30 | Reactor de creație și experiment

CĂPCĂUNI (FR)

spectacol lectură

 

de: Yann Verburgh
traducere: Eugen Jebeleanu, cu sprijinul Asociației Beaumarchais-SACD
durata: 60 minute

Căpcăuni propune o călătorie în centrul homofobiei din lumea de azi. Din Franța până în Rusia, din Uganda în Iran – trecând prin Bulgaria, Africa de Sud, Camerun, Grecia, Brazilia, România – textul realizează o panoramă a unei discriminări care exclude social, care ucide direct sau indirect, care există sub numeroase forme, toate cauzând durere și suferință.

Yann Verburgh este un autor ancorat în timpul său, nerăbdător să îl povestească și chiar să îl denunțe. Cu scrisul său puternic, personal, oral, direct, el dă glas atât victimelor cât și asasinilor, fără să judece. Cu modestie și sensibilitate, dar fără complezență sau patos, el spune povestea societății în care trăiește și invită la o necesară reflecție. Textele sale, de o mare umanitate, au o rază de acțiune universală.

Piesa sa, Căpcăuni, a primit în Franța numeroase distincții: Beaumarchais-SACD, al Centrului Național de Teatru, Favorit al Biroului Cititorilor de la Comedia Franceză. El a avut, de asemenea, numeroase lecturi și a făcut obiectul unei rezidențe la Chartreuse – Centrul Național al Dramaturgiei.


10 noiembrie, 19.00 | Fabrica de Pensule, Sala Studio

GHINGA (RO)

 

regie: Valentina Gabor, Leta Popescu, Andrada Lazăr
scenariu: Oana Hodade și Valeriu A. Cuc, după 'O întâlnire cu cititorii' de Dan Coman
cu: Doru Taloș, Cristina Bodnărescu, Cătălin Filip, Oana Mardare, Alex Tatu, Boglárka Veligdan, Cristian Vincze și Alin Popan
copiii: Vlad Morar, Maya Kovács, Mayanna Bartalus, David Chiorean, Mira Naiba, Darie Naiba, Aprilia Pogăcean, Elize Guţan Florian, Ana Petriș, Patricia Șerbănescu, Petra Purja
muzică: Răzvan Krivach
scenografie: Brîndușa C. Bălan
producător: Asociaţia Reciproca & Fabrica de Pensule
website: www.reciproca.ro
durata: 85 minute

(c) Robert Puțeanu

La insistenţele unei învăţătoare din comuna Ilva Mică, poetul Dan Coman acceptă să facă o vizită la școala din localitate pentru o întâlnire cu elevii clasei a cincea. Drumul din Bistriţa până la Ilva cu o Dacie veche și primirea oaspetelui de către autorităţi, „așa cum se cuvine”, cu pâine, ţuică și o masă îmbelșugată, amână considerabil momentul întâlnirii, care se dovedește a fi o serbare organizată în cinstea poeziei contemporane românești.

Andrada Lazăr este absolventă a Facultăţii de Interpretare din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, secţia Artele spectacolului muzical. În prezent masterandă a secţiei de Regie, Facultatea de teatru şi televiziune din cadrul UBB Cluj. Rolul şi aplicabilitatea muzicii în Artele Spectacolului formează, până în acest moment, fundamentul căutărilor ei. În 2013 montează “Roldelinda, regina de’ Longobardi”, o adaptare a operei lui G.F. Handel, prezentată în primă audiție națională publicului clujean.

Valentina Gabor este licenţiată în Cinematografie, Fotografie, Media și absolventă a masteratului Facultăţii de Teatru şi Televiziune, secţia regie de teatru. Este interesată de temele sociale şi de evoluţia individului în societate.

Leta Popescu este regizor și membru fondator al Asociaţiei Reciproca, o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în 2014. Ca regizor, Leta activează atât în zona teatrului independent cât și în teatrele de stat, realizând spectacole precum 9 din 10, Poker, Ghinga, Dispariţia, American Dream, Parallel (co-regie impreună cu Ferenc Sinkó). În prezent Leta este preocupată de dramatizarea literaturii contemporane pentru scenă precum și de proiecte interdisciplinare cu teme sociale și de responsabilizare civică, colaborând cu diverse organizaţii din Cluj.


11 noiembrie, 21.00 | Sala Radio Cluj

PULVERIZARE (FR & RO)

 

regizor: Frédéric Fisbach
text: Alexandra Badea
cu: Mădălina Constantin, Eugen Jebeleanu, Frédéric Fisbach
scenografia: Frédéric Fisbach
producător: Ensemble Atopique, Festival des Francophonies de Limoges, Théâtre Ouvert, Institut Français de Bucarest, Ville de Cannes, etc.
durata: 60 minute

(c) Adrien Berthet

Spectacolul vorbește despre relația noastră cu locul muncii în contextul globalizării. Acțiunea se desfășoară în patru țări, iar ceea ce vedem sunt fragmente din viața de zi cu zi a patru salariați cu nivel social și funcții foarte diferite. Cele patru personaje sunt reunite prin muncă în cadrul aceleiași întreprinderi, prin fabricarea unui singur obiect: un modem. Pulverizare ne amintește că trăim în aceeași lume și că propriul consum poate avea repercursiuni dramatice.

Frédéric Fisbach, format inițial ca actor la Conservatorul Național Superior de Artă Dramatică din Paris, montează în mod curent spectacole de teatru. Laureat al Villa de Medicis în 1999, devine în 2007 artist asociat al Festivalului de la Avignon, unde prezintă printre altele Les Feuillets d’Hypnos de René Char și Les Paravents de Jean Genet. La Festivalul din Avignon 2011 montează Mademoiselle Julie de August Strindberg cu Juliette Binoche. Recent a montat în Japonia la Shizuoka Performing Art Center L’illusion Comique de Corneille și Pulvérisés de Alexandra Badea la Festival des Francophonies din Limoges.


12 noiembrie, 18.00 | Reactor de creație și experiment

VOI N-AŢI VĂZUT NIMIC! (RO)

 

regie: David Schwartz
cu: Alex Fifea, Cătălin Rulea
concept și text: Alex Fifea și David Schwartz
muzică și video: Cătălin Rulea
scenografie: Cătălin Rulea
producător: David Schwartz, în cadrul expoziţiei „Eroismul răsare într-un depozit de mărfuri” (Salonul de Proiecte, MNAC Anexa 2015)
website: artapolitica.ro
durata: 65 minute

(c) Adela Iacoban

Pe 4 martie 2014, Daniel-Gabriel Dumitrache, în vârstă de 26 de ani, care lucra ca parcagiu în Centrul Vechi, a fost ucis în bătaie în interiorul secţiei 10 de poliţie din București. Pe parcursul anului 2014, Alexandru Fifea a cercetat contextul și circumstanţele care au condus la uciderea lui Daniel Dumitrache. Spectacolul își propune analizarea și deconstrucţia mecanismelor sociale și a discursului public din spatele acestei crime.

Alexandru Fifea, 34 ani, actor (U.N.A.T.C., 2007), activează în proiecte de teatru independent documentar, social, militant. A realizat monodrama „Eu.gen” (2012). În prezent joacă în proiectul de teatru comunitar „4MP”, (regia Catinca Drăgănescu), în spectacolele „Nu ne-am nascut în locul potrivit” (Alice Monica Marinescu & David Schwartz) și „Talk to the Bomb” (regia Lala Mișosniky).

Cătălin Rulea (n. 1979) este artist și muzician. Este activ pe scena de muzică alternativă și implicat în proiecte de teatru contemporan. A colaborat cu Ioana Păun la proiectul „Produse Domestice” și cu David Schwartz la proiecte precum „Capete Înfierbântate” sau „Nu ne-am născut în locul potrivit”.

David Schwartz este regizor de teatru, interesat de performarea istoriei recente, istorii subiective ale tranziţiei post-socialiste, arta ca mijloc de emancipare politică. Lucrează la proiecte de teatru politic care implică: comunităţi de mineri și alţi muncitori; vârstnici instituţionalizaţi; refugiaţi. Este coiniţiator al Gazetei de Artă Politică.


12 noiembrie, 21.00 | Fabrica de Pensule, Sala RAP

EA E BĂIAT BUN (RO)

 

concept și regie: Eugen Jebeleanu
cu: Florin Caracala
text: Eugen Jebeleanu (adaptare după filmul documentar Rodica e băiat bun, realizat de Marian Ilea şi Gheorghe Dinu)
muzică: Alex Halka
scenografie: Velica Panduru
companie: Compania 28
producător: ColectivA Cluj, Uma Ed Bucureşti, Festivalul Temps d'Images Cluj, Căminul Cultural.
durata: 75 minute

Din copilărie, EL se consideră mai mult fată decât băiat. Îşi spunea EA şi purta rochii. EA a crescut cu această dilemă. La 30 de ani, confuzia persistă. Trăieşte într-un sat din Maramureş, cântă muzică populară la nunţi si pe la baruri. Nimic neobişnuit, în afară de faptul că pe buletinul său stă scris un nume de bărbat. EA pare să fie pe deplin acceptată de comunitate. Mai mult, sătenii sunt bucuroşi că România a intrat în Europa, în felul ăsta s-ar putea, poate, căsători şi EA.

Compania româno-franceză "28" s-a născut în data de 28 iunie 2010. De la înfiinţare s-au creat 9 spectacole: patru în Franța („Sacha, Guillaume et moi” – 2010, „Canin Felin” în 2011-2012, „Isadora-expoziție teatrală” în 2011-2013, ”poimâine.alaltăieri” -2011) şi cinci în România („Ficţiuni mici de Romania”- 2012 (coproducţie: Teatrul LUNI de la Green Hours & Compagnie 28), „dontcrybaby” – 2012 (coproducţie: Teatrul LUNI de la Green Hours & Compagnie 28), „ALB (white dress code)” – 2013), RETOX (co-productie cu Unteatru Bucuresti) şi HOTEL (co-producție Compagnie 28, Teatrul Unteatru și ColectivA Cluj). De mai bine de cinci ani, Compania 28 aduce pe scenă poveşti care tratează subiecte politice și sociale, pentru a da voce indivizilor anonimi, non-eroilor care nu aparţin majorităţii şi care nu aderă ''culturii dominante''. Teatrul propus e unul deschis vocilor minoritare, celor care se află la margine, revoltelor contra unor sisteme care cenzurează inițiativele afirmării libertăţii de expresie.


13 noiembrie, 19.00 | Fabrica de Pensule, Sala RAP

CUNTHATE [URĂ] (GB & RO)

16+

 

regie: Nico Vaccari
cu: Florina Gleznea, Katia Pascariu, Oana Pușcatu
text: Nico Vaccari / Sînziana Koenig / Florina Gleznea / Katia Pascariu / Oana Pușcatu
traducere: Cătălin Bucioveanu
coregrafie: Carmen Coţofană
scenografie: Steliana Ștefănescu
companie: BÉZNĂ Theatre
co-director artistic: Sînziana Koenig
relaţii publice și parteneriate: Anda Petrache
producător: BÉZNĂ Theatre / Colectiv A
parteneri: Căminul Cultural / Fundaţia ERSTE / Centrul de Teatru Educaţional Replika
website: www.beznatheatre.org
durata: 75 minute

CUNTHATE [ URĂ ] adresează problema propagandei care susţine profitul pornografiei GONZO, un tip de pornografie care împinge limitele corpului femeilor prin acte sexuale violente. Comparând aceste acte pornografice cu tehnici de tortură politică oficiale, CUNTHATE [ URĂ ] avertizează despre influenţa violenţei pornografice asupra mass-media și despre impactul ei asupra relaţiilor interpersonale. Violurile reprezentate în spectacol s-au întâmplat pe scară largă în trecut.

Teatrul Beznă este un colectiv de teatru anglo-român format în Londra în 2013, condus de regizorii şi dramaturgii Sînziana Koenig şi Nico Vaccari. Alături de colaboratori internaţionali, Sînziana şi Nico creează teatru care provoacă la nivel visceral şi emoţional, cu scopul principal de a contesta inechitatea socială şi de a provoca publicul la dialog socio-politic în timpul capitalismului neregularizat. În prezent, BÉZNĂ face activism social prin artă în cadrul teatrelor și școlilor din România și din Marea Britanie.

Nico Vaccari este regizor, dramaturg și activist social. A studiat regia de teatru la conservatorul de teatru Drama Centre London. Nico s-a mutat în România în 2014 după ce proiectul său, CRIME, a avut success atât în Londra, cât şi în Suceava și București.


4 noiembrie, 18.00 | Fabrica de Pensule, Sala Studio

FOAMEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE (RO & SUA)

 

regie: Ana Mărgineanu, Radu Apostol
text: Peca Ştefan
cu: Katia Pascariu, Sabrina Iaşchevici, Sebastian Marina, Viorel Cojanu, Raul Stănulescu (vioară)
coregrafia: Carmen Coţofană
scenografie: Arh. Gabi Albu
companie: Replika
producție: Replika. Proiect cultural finanţat de AFCN şi ARCUB.
parteneri: Primăria Sector 4, ColectivA.
durata: 120 minute

Public şi artişti recreează împreună planul unui filantrop român foarte puţin cunoscut, de a vindeca "foamea noastră cea de toate zilele" la începutul anilor 90 printr-o cină cu prieteni. O experienţă imersivă care îşi propune să exploreze natura sărăciei din România, relaţia dintre schimbare socială reală şi procesul artistic, conflictul dintre realitate şi ficţiune şi felul în care îl consumăm în timpul participării la un spectacol.

Ana Mărgineanu, regizoare de teatru, stabilită la New York. Creaţiile sale au fost prezentate la New York, Buenos Aries, Edinburgh, Madrid, Mexico, Dublin, Düsseldorf, Sankt Petersburg, Stuttgart şi Viena. Spectacolul The Window a primit 4 premii New York Innovative Theatre Awards.

Radu Apostol, regizor de teatru. Co-fondator al Centrului de Teatru Educaţional Replika, un spaţiu cultural interdisciplinar, dedicat explorării şi prezentării publice a creaţiilor artistice performative, concepute de artişti activişti într-o strânsă relaţie cu comunitatea.

Peca Ştefan e considerat a fi una dintre vocile cele mai importante din dramaturgia română contemporană. Piesele lui au fost prezentate în Europa, Statele Unite şi America de Sud. Acestea au câştigat diferite premii, incluzând Premiul pentru Inovaţie la Heidelberg Stuckemarlt (2007). Peca este membru-partener în compania PopUP Theatrics din New York.


 

14 noiembrie, 20.00 | Reactor de creație și experiment

PENTRU CĂ MERIȚI (RO)

proiect observaţional de artă activă

 

regie și text: Bogdan Georgescu
concept: echipa proiectului - Sever Andrei, Irina Gâdiuţă, Bogdan Georgescu, Vlad Georgescu, Andrei Ioniţă, Sînziana Nicola, Mihaela Sîrbu.
cu: Mihaela Sîrbu, Sînziana Nicola, Sever Andrei, Andrei Ioniţă
muzică: Sever Andrei
coregrafie și video: NA
scenografie: Irina Gâdiuţă
companie: O2G
producător: Asociaţia O2G prin Platforma de Teatru Politic 2015, un proiect finanţat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României.
website: http://www.artapolitica.ro/platforma2015
durata: 60 minute

Pentru că Meriţi propune analiza prin teatru a condiţiei, abuzurilor şi presiunilor la care sunt supuse femeile în România. Pentru că Meriţi pune accentul pe acele abuzuri legate de puterea de decizie a femeilor asupra propriului lor corp. Propunerea legislativă privind înfiinţarea, funcţionarea și organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină, interzicerea avorturilor și raportarea bărbaţilor români la conceptul de emancipare a femeii sunt subiecte explorate în spectacol.

Bogdan Georgescu – artist, observaţionist. Instrumente utilizate: dramaturgie, teatru comunitar, compoziţie video, producţie, intervenţie culturală, management de proiect. Iniţiator tangaProject şi membru fondator Ofensiva Generozităţii. Doctor în teatru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București, cu teza: Teatrul Comunitar și Arta Activă. Bursier Open Society Institute NY – UEP 2004. Bursier Cornerstone Theatre Company Institute 2005. CEC Arts Link Fellow – Brown University RI – programul de scriere dramatică, 2011. Georgescu lucrează ca artist, facilitator şi manager de proiect în procese creative bazate pe colaborarea dintre comunitate şi artistii implicaţi, pentru proiecte de Artă Activă precum Harta sensibilă, RahovaNonstop, Construieşte-ţi comunitatea!, Evacuarea Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara, Turneu la ţară, Casa Poporului, Kickstart Limanu, ROGVAIV, Teatrul Nescris din Șanţ – prima formă de teatru comunitar din România, For The Win, Punct Triplu, Totul este realităţi, Antisocial.


 

14 noiembrie, 21.30 | Fabrica de Pensule, Sala RAP

PRODUSE DOMESTICE (RO)

 

regie și concept: Ioana Păun
o piesă de: Xandra Popescu
cu: Ioana Flora, Smaranda Nicolau
investigația: Laura Ștefănuț
mișcare: Carmen Coţofană
muzică: Cătălin Rulea, Diana Miron
producător: Ioana Păun, co-producţie WASP
website: www.creativelaboratories.ro/produsedomestice/

durata: 80 minute

(c) Marina Ungureanu

Într-o ţară cunoscută ca exportator al muncii domestice, a angaja ajutoare exotice crește capitalul simbolic al celor care deţin puterea. Precum multe alte filipineze, Joy vine să lucreze în România nevoită să își susţină familia de acasă. Agenţia intermediară o plasează ca bonă pentru cei doi copii ai unei familii bogate. Totul merge bine până când într-o zi tatăl familiei începe să o hărţuiască sexual. Când Joy se plânge angajatoarei, în loc să își confrunte soţul, aceasta îi face o propunere ciudată. Curând Joy își dă seama că a intrat într-o capcană domestică. Această poveste pornește de la un caz real. Adevărata Joy trăiește în București, România.

Precum Joy, sute de alţi filipinezi din România se luptă cu un sistem care nu recunoaște munca domestică. Produse Domestice pornește de la experienţele femeilor imigrante pentru a dezvălui implicaţiile muncii domestice plătite și neplătite. Produse Domestice instigă împotriva sexualizării muncii domestice!

Ioana Păun (n. 1984) este regizor. Operează pe subiecte legate de comportamentele turbo-capitalismului. All Workers Go To Heaven (Theatre Royal Stratford East, Londra 2012), Economia Disperării (Muzeul Mexican din Chicago 2013), Compania România (film, 2013) confruntă distopiile contemporane și imaginând situaţii în care participanţii ajung să negocieze sisteme de co-existenţă. Din 2014 colaborează prioritar cu artiste, jurnaliste, activiste, menajere, adolescente și producătoare, din convingerea că prezenţa publică a femeii este unul din pilonii de forţă ai schimbării.

Xandra Popescu lucrează ca artistă, scriitoare și realizatoare de film. A studiat dramaturgia în cadrul UNATC și are un background în științe politice. În munca ei adresează aspecte personale dintr-o perspectivă politică si poetică. A scris trei filme în regia artistului Șfefan Constantinescu, precum și piese și scenarii. La sfârșitul anului 2012 a realizat filmul documentar Pink Saloon. Lucrează uneori împreună cu artista Larisa Crunţeanu sub numele Soyons Impossible. Împreună coordonează activitatea Atelier35, un spaţiu de proiecte din București dedicat extinderii limitelor artei contemporane.

Laura Ștefănuţ este jurnalistă independentă care a lucrat la România liberă și Digi 24. Acum colaborează cu DoR, Casa Jurnalistului și presa germană. A fost prima jurnalistă care a scris despre abuzurile asupra bonelor filipineze în 2011. În 2013 a cercetat fenomenul și în SUA, cu ajutorul unui grant al Guvernului american.

Cătălin Rulea (n. 1979) este artist și muzician. Trăiește și lucrează în București. Este membru fondator al formației Pixels și frontman al formației Toulouse Lautrec. Ca artist a avut mai multe expoziții, cele mai notabile fiind la Kunsthalle (Viena), Werkleiz Society (Halle), Cooper Gallery (Dundee), Fotogalerie (Viena), Bucharest Biennial, Rex Cultural Centrum (Belgrade). Este membru fondator al Centrului de Introspecție Vizuală și a lucrat împreună cu Alina Șerban, Arnold Estefan și Anca Benera în cadrul Asociației PPLUS4.