cumințenia pământului

Limbă română/engleză

Calendar

vineri 11/11/2016 → duminică 13/11/2016 de la 15:00 la 17:00

Lucrarea este o acțiune continuă, în timpul căreia vizitatorii pot intra și ieși oricând din spațiu pe parcursul celor două ore. Nu există un moment specific de început sau sfârșit.
Lucrare prezentată pentru prima oară la Muzeul Național de Artă al României (MNAR).

Am ales să animez Cumințenia Pământului, controversata lucrare a lui Constantin Brâncuși, într-o cameră neagră, în întuneric – care este și un spațiu queer. Lucrarea e absentă și prezentă în același timp, obiect și subiect. Nu poate fi ușor descrisă, numită, măsurată și identificată, iar în felul acesta are posibilitatea de a scăpa din interpretările și agendele care i-au fost atribuite atât de insistent de-a lungul timpului și poate deveni altceva, fără limite și dincolo de un spațiu bine delimitat. Depersonalizarea din întuneric, departe de a fi înțeleasă drept ceva negativ, produce un puternic și necesar potențial politic și afectiv, al unei noi subiectivități, în sensul propus recent de teoreticianul André Lepecki, afirmă artistul Manuel Pelmuș.

de: Manuel Pelmuș (RO)
cu: Cristina Toma

Despre artiști

Manuel Pelmuș are o pregătire de coregraf, iar după o lungă experiență pe scena internațională de dans contemporan și-a îndreptat interesul spre sectorul artelor vizuale. În 2013, a reprezentat România (împreună cu Alexandra Pirici) la cea de-a 55-a ediție a Bienalei de la Veneția, cu proiectul O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneția. Lucrările lui au fost prezentate în spații cum ar fi: Van Abbe Museum Eindhoven, Hebbel am Ufer Berlin, Hebbel am Ufer Berlin, Moma Warsaw, Para/Site – Hong Kong, Centrul Georges Pompidou, Museum M Leuven, Museum der Moderne Salzburg, Bienala din Kiev, Bass Museum of Art Miami, The Off-Biennale – Budapesta, Judson Church New York, De Singel Anvers, Tate Liverpool. Manuel Pelmuș a primit Berlin Art Prize pentru arte performative în 2012 și premiul pentru excelență al Centrului Național al Dansului București în 2014. Trăiește și lucrează la București și Oslo.